Se spune ca ideile bune vin noaptea, precum visele. Sau cu visele. Pentru Silk for Ana ideile au venit treptat, insa si ele au originile intr-o noapte in care nu am putut sa dorm – se intampla undeva spre final de octombrie 2016. Am stiut atunci ca ASTA e IDEEA pe care o cautam, o asteptam mai mult sau mai putin activ, stiam ca trebuie sa existe si ca intr-o zi voi putea sa o aflu…si am aflat-o. Cautam de fapt sa imi dau seama ce mi-ar placea sa fac, sa construiesc de drag, sa pornesc de la zero si sa imi placa atat de mult, incat in fiecare dimineata sa ma gandesc care e pasul urmator. Bine, acum recunosc, am si zile in care imaginatia se ascunde de mine cred, dar imi place sa cred in legea compensatiei. Asta stiu sigur ca exista!
Astfel, ideea unui business cu esarfe din matase naturala a prins viata. Trebuie sa adaug faptul ca ancora acestei idei i se datoreaza sefei mele de atunci, (Dana, daca citesti asta, sa fii mandra de tine), care, venind din India, ne-a adus noua, colegelor, cate o esarfa din matase naturala fina, colorata, minunata. Si acum o port. Nu am realizat insa atunci (era iunie) ca acel gest, acea esarfa, ma va indruma spre un astfel de drum. Asadar, cateva luni mai tarziu, am inceput cu esarfe fine importate din India, care au fost foarte apreciate si care mi-au permis sa cunosc mai bine piata, cerintele. Inca de atunci insa voiam ceva ‘al meu’, creat de mine, o serie de modele si un concept unic, realizat de la zero – stiam clar ca modelul ‘signature’ va fi roz pudrat cu putin gri – iar acum asa este, exact asa.
Cu timpul, am ajuns in momentul in care conceptul nou trebuia sa prinda viata: esarfe premium din matase naturala – am gandit mult totul inainte, in detaliu: voiam design-uri simple, culori de impact, usor de purtat, materiale calitative, finisaje de exceptie, ambalaje pe masura. Apoi am demarat lucrurile: creat design cu creioane colorate, transpus grafic pe calculator, cautat furnizori, mailuri, telefoane, mostre, curieri, prima comanda foooarte limitata, strategii, poze, ambalaje – si mai urmeaza, sunt inca multe de facut. Totul e gandit sa ofere o super experienta clientelei, inca din momentul primirii coletului si al despachetarii, continuand apoi cu purtarea esarfei asortata in fel si chip, oricum in asa fel incat sa va simtiti minunate.
Nu e doar o esarfa impachetata intr-o cutie, e mai mult, are note de suflet si creaza o experienta minunata. De aceea, recomand ca insasi deschiderea cutiei sa se petreaca pe indelete, cu o cafea buna sau un pahar de rose alaturi. In nici un caz in graba. Veti vedea de ce. Si veti mai povesti si altora (sper :). Este un concept premium, destul de nisat, dar care odata ce isi va gasi adeptii, va intalni cu eleganta alte si alte garderobe.
”Ana este fiecare dintre noi, sunt eu, esti tu, este sora, mama, bunica, prietena, colega, sefa – oricine important din viata voastra, care merita un cadou deosebit. Si tot Ana este cea care a inspirat denumirea Silk for Ana
Raluca BusilaFondator